Litoralul, cea mai vândută destinaţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Promovare inedită. Târgul de Turism al României

Litoralul, cea mai vândută destinaţie

Eveniment 18 Martie 2013 / 00:00 1034 accesări

Pentru litoralul românesc, cea de-a 29-a ediţie a Târgului de Turism al României (TTR), derulată în perioada 14-17 martie la Romexpo-Bucureşti, a fost un real succes. Numărul mare de vizitatori, peste 25.000, potrivit estimărilor preşedintelui Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, Corina Martin, a făcut ca agenţiile de turism, hotelurile şi asociaţiile de promovare să-şi epuizeze broşurile şi cataloagele. „În cele patru zile de târg, stocurile de broşuri şi cataloage s-au epuizat, lucru nemaiîntâlnit până acum. Mai mult, la agenţiile de turism erau chiar cozi, mulţi din vizitatori dorind să achiziţioneze pachete de vacanţă pentru 1 Mai sau pentru vară”, a spus Corina Martin. Ea a precizat că în topul vânzărilor din cadrul TTR s-a aflat litoralul românesc, ceea ce demonstrează că eforturile unite ale autorităţilor locale, hotelierilor, agenţiilor de turism şi ale celorlalţi operatori din turism au dat roade. La succesul din acest an al staţiunilor de la malul românesc al Mării Negre a contribuit decisiv, pe lângă investiţiile hotelierilor, îmbunătăţirea serviciilor turistice, şi promovarea inedită de care s-a bucurat litoralul. Spectacolul oferit de Ulise (întruchipat de primarul Constanţei, Radu Mazăre) şi de Medusa (Corina Martin), la deschiderea TTR, a făcut cunoscut în rândul vizitatorilor evenimentele incendiare care vor avea loc la malul mării în acest sezon estival: Fashion Party-uri în cluburile din staţiunea Mamaia, concursul Miss Litoral, Carnavalul Mamaia 2013, Fashion TV Summer Festival, Romanian Fashion Week, precum şi Festivalul Antic Tomis, aflat la a doua ediţie, şi Raliul Deltei.

VÂNZĂRI MAI MARI PE LITORAL O noutate pentru acest sezon estival o reprezintă festivalul internaţional al cluburilor, derulat în perioada 30 august - 2 septembrie, la care participă cluburi din Ibiza, Hong Kong, St. Tropez, Miami şi Dubai. „În acest moment nu putem spune care sunt vânzările înregistrate pentru pachetele de pe litoral (trebuie centralizate datele de la agenţiile de turism), însă litoralul a fost cea mai căutată destinaţie din cadrul târgului”, a mai spus Martin. Faptul că litoralul românesc a revenit în lista destinaţiilor preferate de turiştii români este confirmat şi de reprezentanţii agenţiei turistice Transilvania Tour. „Ne aşteptăm ca litoralul să confirme creşterile înregistrate anul trecut şi ca pachetele pentru această destinaţie să se vândă mai bine ca sezonul trecut”, a declarat reprezentantul agenţiei, Marius Mereuţă.



12