Litoralul românesc ar putea dispărea de pe harta turismului mondial, dacă va fi neglijat de autorităţile centrale încă 5 ani, potrivit Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, ai cărei reprezentanţi cred că disputele politice afectează turismul din România. Operatorii de la Marea Neagră acuză dezinteresul guvernelor pentru adoptarea unor proiecte specifice litoralului în ceea ce priveşte legislaţia muncii, acordarea de ajutor de şomaj personalului sezonier care, nemaifiind motivat, pleacă să lucreze în alte ţări, şi acordarea unor facilităţi fiscale pentru investitori. \"20 de ani de nepăsare înseamnă distrugerea turismului românesc. Încă 5 sau 10 ani de dispute politice ne şterg de pe harta turismului mondial definitiv. (...) Investitorii privaţi care au riscat plasându-şi investiţiile pe litoral, ca şi cei puţini care au investit în Delta Dunării, au nevoie de susţinerea statului şi de o strategie guvernamentală prioritară, care să fie elaborată în strânsă colaborare cu autorităţile locale şi cu mediul patronal local. O parte din taxele şi impozitele pe care le plătesc operatorii privaţi trebuie să se întoarcă în investiţii şi în promovare a destinaţiei turistice în care ei activează\", spun reprezentanţii Asociaţiei Litoral-Delta Dunării. Aceştia cred că situaţia în care se află litoralul românesc este cauzată de dezinteresul statului faţă de degradarea staţiunilor Eforie Nord, Eforie Sud şi Techirghiol, care deţin un uriaş potenţial balneoclimatic. Totodată, căderea malurilor în staţiunea Eforie Nord este consecinţa directă a neîntreţinerii de-a lungul timpului. \"În ceea ce priveşte sudul Litoralului, este inadmisibil să aşteptăm ca un oraş ce deţine un buget local care provine de la doar 40.000 de locuitori să relanseze şi să întreţină şase staţiuni de interes naţional. De aceea, solicităm crearea imediată a unui comandament strategic, la nivelul asociaţiei, împreună cu reprezentanţii MDRT şi ai celorlalte ministere cu putere decizională asupra activităţii noastre, pentru a construi împreună o strategie, şi nu pentru a asista neputincioşi la distrugerea finală a imaginii acestei regiuni turistice a României\", se mai arată în comunicat. Potrivit sursei citate, o altă greşeală este schimbarea regimului de administrare a plajelor, în plin sezon, în anul 2006, de către autorităţile publice centrale. „De atunci, plajele sunt în administrarea unei direcţii a Ministerului Mediului, şi nu a Consiliului Judeţean, aşa cum este normal, ceea ce ne împiedică să realizăm o strategie comună împreună cu autorităţile locale şi cu hotelierii. În fiecare an, deschiderea sezonului la 1 mai se face cu plaje neamenajate, deşi hotelierii sunt amendaţi dacă nu îşi deschid unităţile de cazare\", se mai arată în comunicat.