Litoralul pentru toţi se apropie de final

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Litoralul pentru toţi se apropie de final

Justiție 26 Mai 2011 / 00:00 566 accesări

Turiştii care nu şi-au făcut încă planuri pentru vacanţă mai au la dispoziţie două săptămâni pentru a veni la mare prin programul „Mini preţuri de vacanţă - Litoralul pentru toţi”, organizat de Asociaţia Litoral - Delta Dunării şi susţinut exclusiv de agenţiile de turism, în parteneriat cu hotelierii şi reprezentanţii autorităţilor publice locale. Potrivit organizatorilor, programul a înregistrat, în intervalul 16 - 22 mai 2011, câteva mii de turişti care au ales să cumpere pachetele turistice prin agenţiile de turism membre ale Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism. La nivelul agenţiilor de turism se estimează, conform trendului înregistrat până în prezent, o creştere de aproximativ 20% a numărului de turişti, pentru fiecare săptămână a programului ce se va desfăşura până pe 14 iunie. n cadrul programului „Mini preţuri de vacanţă - Litoralul pentru toţi”, turiştii români vor plăti, începând din 3 mai şi până pe 16 iunie, pentru un sejur de şase nopţi 179 de lei/persoană la un hotel de o stea (fără mic dejun), 209 lei/persoană la un hotel de două stele (cu mic dejun), 249 de lei/persoană la un hotel de trei stele (fără mic dejun), 379 de lei/persoană la un hotel de trei stele cu mic dejun inclus, 439 de lei/persoană la un hotel de patru stele şi 549 lei/persoană la un hotel de cinci stele, în ambele cazuri fiind inclus micul dejun.

Taguri articol


12