Se mai întâmplă şi minuni pentru turismul românesc. Considerat pentru străini un punct mai puţin important pe harta turistică a Europei, în afara staţiunii Mamaia care concurează cu succes staţiunile din estul Europei, iată că a venit rândul litoralului românesc să capteze atenţia străinilor, chiar şi fără promovarea Ministerului Turismului, al cărui conducător a spus că „litoralul nu reprezintă un punct de plecare pentru promovarea turistică a României”. Astfel, directorul general adjunct al companiei, Meidan Butnaru, a declarat că un touroperator lider pe piaţa din Israel, BD Graiver Tourism Services Ltd, a înlocuit Turcia cu România, în special litoralul românesc, ca destinaţie pentru turiştii israelieni. „Am decis să schimbăm pelerinajul. Nu numai noi, ci piaţa touroperatorilor din Israel nu mai face curse către Turcia. Nu pentru că nu ar vrea piaţa, ci pentru că nu mai vrea poporul. Astfel, BD Graiver a ales să schimbe Turcia cu România, mai ales cu litoralul românesc, şi să aducem cât mai mulţi turişti aici”, a spus Meidan Butnaru. Potrivit acestuia, anul trecut, compania a adus circa 3.000 turişti israelieni în România şi alţi circa 2.000 turişti români în Israel. „Pentru acest an, sunt deja făcute rezervări şi estimăm că vom aduce cel puţin 2.500 turişti israelieni în România şi aprox. 2.000 de turişti români în Ţara Sfântă”, a afirmat Meidan Butnaru. B.D.Graiver Tourism Services Ltd este unul din cei mai mari touroperatori de pe piaţa israeliană din sectorul călătoriilor şi turismului. Compania originală B.D.Graiver a fost constituită în 1948 şi în prezent operează prin cinci retail-offices în Israel şi extensii în centre comerciale din întreaga ţară. De asemenea, compania este membră a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Preşedintele ANAT Corina Martin a spus că este îmbucurător faptul că turiştii israelieni vor veni în România, mai ales în condiţiile actuale de criză.