Liturghia de la miezul nopţii în peştera Sfîntului Ioan Casian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Liturghia de la miezul nopţii în peştera Sfîntului Ioan Casian

Justiție 28 Februarie 2008 / 00:00 1510 accesări

Biserica Ortodoxă Română îi prăznuieşte, în fiecare an, pe 28 februarie, pe Cuvioşii Ioan Casian şi Gherman, doi dintre cei mai importanţi sfinţi dobrogeni. Născut pe teritoriul Scythiei Minor, în anul 360 după Hristos, Ioan Casian a îmbrăţişat de tînăr viaţa monahală. După ce a pustnicit în peştera situată în prezent între localităţile Tîrguşor şi Cheile Dobrogei, Ioan Casian a plecat, alături de prietenul său Gherman, în Palestina. Au trăit o bună perioadă la Bethleem şi în Egipt, după care, în jurul anului 400, au plecat în capitala Imperiului Roman de Răsărit, unde Casian este hirotonit diacon de către Patriarhul Constantinopolelui, Ioan Gură de Aur. Tradiţia religioasă consemnează faptul că Gherman a murit în Italia, însă Casian nu a renunţat la activitatera misionară şi, în anul 415, ajunge în Franţa, la Marsilia. Întemeiază mănăstiri şi scrie cele trei lucrări ale sale: „Aşezămintele mănăstireşti”, „Convorbiri cu părinţii” şi „Întruparea Domnului”. Considerat întemeietorul monahismului apusean din Franţa, Sfîntul Ioan Casian a trecut la cele veşnice în anul 435. Prăznuit şi acum cu mare fast în sudul Franţei, Sfîntul Ioan Casian se bucură de o mare cinstire în Dobrogea. În fiecare an, cu ocazia hramului, pelerinii din întreaga ţară poposesc la mănăstirea Sfîntului, pentru a lua parte la manifestările religioase sprijinite de Fundaţia „Sfinţii Martiri Brîncoveni”. Conform tradiţiei, în noaptea de 28 spre 29 februarie, după slujba de priveghere, credincioşii vor participa la Taina Sfîntului Maslu, pentru ca apoi să coboare Dealul Casienilor spre peştera în care a vieţuit sfîntul dobrogean. Imediat după miezul nopţii vor bate clopotele pentru Sfînta Liturghie. A doua zi, Arhiepiscopul Tomisului IPS Teodosie, va oficia Sfînta Liturghie, începînd cu ora 9.00, într-un spaţiu special amenajat în curtea mănăstirii. După slujbă, înaltul ierarh va lua parte la lansarea volumului de poezie religioasă „Lumină lină”, aparţinînd monahului Ioan Bute.



12