Liturghie la Niculiţel

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Liturghie la Niculiţel

Justiție 04 Iunie 2011 / 00:00 646 accesări

Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, face parte din soborul care oficiază, sâmbătă, Sfânta Liturghie la Niculiţel (judeţul Tulcea), cu prilejul sărbătoririi Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel. Pe 4 iunie, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe cei patru sfinţi martiri de la Niculiţel: Zotic, Atal, Camasie şi Filip. Aceştia au făcut parte dintr-un grup de 36 de martiri care au pătimit în secolul al IV-lea, într-o zi de 4 iunie, în cetatea Noviodunum din nordul Dobrogei, astăzi oraşul Isaccea, judeţul Tulcea. După martiraj, moaştele lor au fost depuse în cripta unei bazilici de pe teritoriul localităţii Niculiţel de astăzi, iar pe peretele de lângă intrare au fost inscripţionate textul „Martirii lui Hristos” şi numelor lor, în ordinea în care sunt cinstiţi. În anul 1971, cripta martirilor a fost descoperită cu ocazia unor surpări de teren cauzate de ploi abundente. Doi ani mai târziu, moaştele celor patru sfinţi au fost depuse în biserica mare a mânăstirii Cocoş din apropierea Niculiţelului, unde se cinstesc şi în prezent.



12