Prim-vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România - „Frăţia“, Liviu Luca, s-a prezentat, vineri, la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat, alături de Sorin Ovidiu Vîntu şi alte nouă persoane, pentru spălare de bani şi delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, prejudiciul fiind estimat la 12 milioane de euro. Liviu Luca a venit la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) însoţit de avocat şi nu a dorit să facă declaraţii. Vineri dimineaţă, Liviu Luca a fost dus de poliţişti, în baza unui mandat de aducere, la DNA, în dosarul în care se fac cercetări privind Realitatea Media. Procurorii i-au adus la cunoştinţă că a fost pus sub învinuire în dosarul Realitatea Media, în care sunt cercetate 12 persoane, precum şi firmele Realitatea Media, Strategies Research Investments şi Rovigo. În august 2012, procurorii DIICOT au început cercetările în cazul lui Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Octavian Ţurcan, Gheorghe Şupeală şi altor şapte persoane pentru spălare de bani şi delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA. Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Octavian Ţurcan, Gheorghe Şupeală, Zizi Anagnostopol şi Ioan Bohâlţeanu sunt acuzaţi şi într-un alt dosar, pentru devalizarea Petromservice, prejudiciul produs prin falimentare controlată fiind de peste 83 de milioane de euro. Potrivit anchetatorilor, actele materiale prejudiciabile s-au realizat prin cumpărarea, cu banii Petromservice, a unor acţiuni supraevaluate de mai multe zeci de ori, aparţinând unor societăţi comerciale, şi transferarea frauduloasă şi controlată a banilor obţinuţi pentru a ascunde identitatea beneficiarului real. Probele obţinute în urma comisiei rogatorii internaţionale solicitate în dosarul fraudării Petromservice arată că cele 22 de companii offshore prin intermediul cărora s-au realizat achiziţiile de acţiuni şi fraudarea patrimoniului companiei sunt controlate de Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan. Potrivit probelor administrate în cauză, falimentarea controlată a Petromservice a dus la prejudicierea societăţii cu suma de 83.163.165 de euro şi afectarea a 72.000 membri ai Asociaţiei Salariaţilor, care, în calitate de acţionari minoritari, nu au mai putut încasa dividendele, datorită activităţilor frauduloase de diminuare semnificativă a valorii acţiunilor. Totodată, falimentarea controlată a Petromservice a produs, indirect, prejudicierea bugetului de stat cu suma de aproximativ 98 de milioane de euro.