Liviu Luca, în Comitetul Economic şi Social European?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Întrebări fără răspuns

Liviu Luca, în Comitetul Economic şi Social European?

Social 15 Octombrie 2011 / 00:00 456 accesări

Guvernul a transmis la Consiliul Uniunii Europene nominalizarea liderului sindical Liviu Luca, făcută de Consiliul Economic şi Social (CES) din România, pentru ocuparea unui loc în Comitetul Economic şi Social European (CESE), a precizat, vineri, purtătorul de cuvânt a Guvernului, Ioana Muntean. Ea a subliniat astfel că nominalizarea lui Luca la CESE nu aparţine Guvernului, ci CES, la solicitarea confederaţiei sindicale CNSLR Frăţia, din care face parte Liviu Luca. Potrivit art. 113, lit. b) din Legea Dialogului Social, Guvernul face desemnările doar în cazul în care CES nu face acest lucru cu cel puţin 30 zile înaintea termenului prevăzut pentru nominalizarea reprezentanţilor în CESE. \"În cazul acestei înlocuiri, desemnarea s-a făcut în termen, astfel încât, potrivit legii, nu a fost nevoie de o propunere din partea Guvernului, care a transmis doar propunerea CES, luată pe bază de consens, la Uniunea Europeană\", a menţionat Ioana Muntean. Site-ul hotnews.ro a semnalat, vineri, că în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost publicată o decizie a Consiliului Uniunii Europene prin care liderul sindical Liviu Luca este acceptat ca membru al CESE. Prim-vicepreşedintele CNSLR-Frăţia, Liviu Luca, a fost pus sub învinuire de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar legat de un contract privind administrarea patrimoniului sindicatului, potrivit declaraţiilor pe care Luca le-a dat, pe 4 octombrie, la ieşirea din sediul DNA. \"Sincer să fiu, încă nu am înţeles despre ce este vorba. O să mă duc acasă să îmi fac lecţiile\", a spus Liviu Luca după întâlnirea avută cu procurorii anticorupţie. Liderul sindical a precizat că firma care aparţinea CNSLR-Frăţia a încheiat un contract cu o altă firmă privind managementul patrimoniului confederaţiei, printre prevederile contractuale numărându-se acela de a aduce un anumit profit. \"Se încheie un contract de management între firma sindicatelor şi o altă firmă, cu obligaţia ca firma sindicatelor să aducă un profit. Că-l scoate, că nu-l scoate, nu e treaba noastră. Nu văd care este problema\", a mai spus Luca, pe 4 octombrie.



12