Livrări de produse agricole la negru!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Livrări de produse agricole la negru!

Economie 08 August 2008 / 00:00 679 accesări

Garda Financiară Constanţa (GF) a amendat contravenţional cu suma de 20.000 de lei o societate cu profil de activitate comerţ cu cereale pentru imposibilitatea prezentării actelor de provenienţă a mărfii comercializate. În urma controlului la SC Reli Bog Trans SRL Constanţa, comisarii Gărzii au descoperit că societatea a vîndut cereale în valoare totală de 2.574.041,70 lei fără acte de provenienţă, iar pentru această faptă contravenţională, sancţiunea a fost pecuniară, adăugîndu-se şi confiscarea contravalorii produselor comercializate fără documente legale. Totodată, la SC Scu-Pin Clean SRL Constanţa, comisarii au constatat neînregistrarea în contabilitate a operaţiunilor de livrare marfă (produse agricole şi fier beton) efectuate de societate. În acest mod, SC Scu-Pin Clean SRL Constanţa a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 807.599,63 lei, potrivit estimărilor făcute de GF. S-a urmat procedura standard în astfel de cazuri, adică întocmirea unei sesizări penale ce a fost înaintată Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa, precum şi a unei adrese către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa pentru calcularea cu exactitate a prejudiciului. Mai trebuie menţionat faptul că în cadrul protocolului “Parteneriat pentru Litoral”, în urma verificărilor efectuate la operatorii economici cu activitate sezonieră, în cursul lunii iulie, cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru nedotarea şi neutilizarea caselor de marcat electronice fiscale. Din valoarea totală de 3.720.000 lei amenzi aplicate pe luna iulie, 2.486.600 lei au fost pe litoral, unde s-a dispus şi măsura complementară de suspendare a activităţii pentru 86 puncte de lucru.



12