Lobby pentru aderarea la Schengen

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Diligenţe

Lobby pentru aderarea la Schengen

Politică 14 Februarie 2013 / 00:00 354 accesări

Premierul Victor Ponta a anunţat că va pleca, săptămâna viitoare, la Paris, unde va discuta cu preşedintele Francois Hollande şi primul-ministru Jean-Marc Ayrault despre aderarea României la spaţiul Schengen. „Poziţia Franţei este foarte importantă”, a spus Ponta, în şedinţa de ieri a Guvernului. El a precizat că se va întâlni şi cu reprezentanţii investitorilor francezi. Pe de altă parte, premierul a declarat că va transmite împreună cu miniştrii de Externe şi Interne o scrisoare către omologii din UE pe tema aderării României la Schengen, arătând că procesul depinde de o problemă politică ce poate fi rezolvată dacă nu vor mai exista „sabotaje” chiar din interiorul ţării. La rândul său, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că scrisoarea propusă de premierul Victor Ponta pe tema aderării la Schengen urma să fie semnată de preşedintele Traian Băsescu, şefii celor două Camere ale Parlamentului, dar şi de Jose Manuel Barroso şi Herman Van Rompuy. Săptămâna trecută, la Bruxelles, premierul Victor Ponta anunţa că îi va prezenta preşedintelui Băsescu un draft al unei scrisori care va fi transmisă şefilor de stat şi de guvern din UE pentru sprijin la aderarea la Schengen. În replică, şeful statului a anunţat că refuză să semneze acestă scrisoare, declarând că o simplă solicitare de a intra în Schengen este „superfluu”.



12