25 Noiembrie 2024, 23:20
Consiliul Local Cernavodă a adoptat o hotărâre privind închirierea unor terenuri în scopul amplasării unor chioşcuri de difuzare a presei şi comerţ. Hotărârea a fost adoptată ca urmare a solicitării din partea unui distribuitor autorizat de presă, la nivel naţional. Angajaţii biroului Patrimoniu - Cadastru din cadrul Primăriei au analizat cererea şi au identificat trei locuri din oraş unde vor fi amplasate aceste chioşuri: la intersecţia străzilor Mihai Eminescu cu Dacia, la intersecţia străzilor Avram Iancu cu Salciei şi pe strada Gării. Înfiinţarea acestor chioşcuri de difuzare a presei este binevenită în oraşul nostru, având în vedere că, în present, numărul acestor chioşcuri este aproape inexistent”, a spus Mariana Mircea.