În ciuda necesităților mari, multe administrații locale se lovesc de lipsa banilor atunci când încearcă să asigure condiții de viață decente locuitorilor. În Pecineaga, de exemplu, autoritățile fac tot posibilul să găsească fonduri pentru a racorda la instalația de energie electrică 70 de locuințe din cartierele noi. „Deocamdată n-am găsit sprijin financiar pentru asta. Dar vom reuși noi cumva, anul acesta. Unii s-au conectat prin improvizații la rețelele vecinilor, s-au înțeles în așa fel încât să plătească la comun. Problema este că nu pot avea consum mare, pentru că instalația nu suportă. Pot avea curent doar pentru un bec și un televizor, dar nu putem discuta de alte aparate. De aceea este atât de important să facem rost de fonduri”, a spus primarul Lili Pîslaru. Valoarea investiției s-ar ridica la suma de 300.000 de lei, bani pe care administrația va încerca să-i obțină, cel mai probabil, printr-un proiect european. O altă opțiune ar fi bugetul local, dacă administrația va reuși să atragă mai mulți bani.