Lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa au reuşit prinderea unor suspecţi care în luna august au jefuit o locuinţă. Potrivit anchetatorilor, pe 24 august, un constănţean a sunat la 112 şi a reclamat că, între orele 16.00 - 23.00, cineva i-a spart casa situată pe strada Vasile Lupu şi i-a furat 150 de grame de bijuterii din aur, valoarea prejudiciului fiind estimată la 30.000 de lei. Conform oamenilor legii, hoţii au sărit gardul şi au forţat uşa de acces în locuinţă. Marţi, poliţiştii au reuşit să îi identifice pe cei doi suspecţi, aceştia fiind doi copii din satul Viişoara, unul de 13 ani şi celălalt de 14 ani. Anchetatorii au stabilit că, după comiterea furtului, cei doi adolescenţi au apelat la un prieten de-al lor, Ghiunaidîn A., de 23 de ani, din Castelu, pe care l-au rugat să îi ajute să valorifice bijuteriile furate. „Inculpatul a primit de la minori mai multe bijuterii din aur pentru a le valorifica la un centru de amanet cu punct de lucru în Constanţa, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni. În urma valorificării bunurilor, inculpatul a primit 1.583,28 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, procuror Cristina Mastacan. Ghiunaidîn A., a fost reţinut pe baza de ordonanţă şi prezentat, ieri, judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de tăinuire. Cercertările sunt continuate pentru recuperarea prejudiciului.