Primarul oraşului Ovidiu, Dumitru Bocai, crede că va reuşi să obţină finanţarea pentru ridicarea unor blocuri ANL. “Aşteptăm să se stabilizeze situaţia din punct de vedere politic şi economic, să vedem cum stăm cu bugetul, atât la nivel local, cât şi la nivel naţional. Eu sper ca de la Ministerul Dezvoltării să primim banii pentru aceste locuinţe, atât de necesare locuitorilor din Ovidiu”, a declarat Bocai. Din punctul de vedere al primarului, tot ce a depins de autoritatea locală a fost făcut, acum urmând ca ministerul şi conducerea ANL să demareze lucrările. Primarul susţine că, prin finalizarea celor 70 de unităţi locative, ar fi rezolvată o parte din problema locuinţelor, cealaltă variantă fiind atribuirea de loturi de teren pentru tineri, în vederea construirii de case.