Potrivit unei ordonanţe de urgenţă publicată joi în Monitorul Oficial, investitorii privaţi care vor construi locuinţe în parteneriat public - privat cu Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) vor primi circa o treime din chiriile încasate de la locatarii respectivelor imobile. În actul normativ se stipulează că sumele încasate din închirierea locuinţelor ANL se distribuie în proporţie de 50% ca venit la bugetul de stat, 20% către ANL şi 30% către investitorul privat. O altă prevedere din ordonanţa de urgenţă se referă la prelungirea contractului de închiriere şi recalcularea chiriei după expirarea perioadei de cinci ani. Chiria va acoperi cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii, impozitele pe clădiri şi pe teren, recuperarea investiţiei, în funcţie de durata normată, precum şi un profit supus negocierii între părţi. OUG care permite ANL să construiască locuinţe pentru închiriere, prin atragerea capitalului privat, inclusiv prin concesiune de lucrări publice, a fost adoptată în urma cu o săptămână, în şedinţă de Guvern.