Locuinţe sociale date în folosinţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Valu lui Traian

Locuinţe sociale date în folosinţă

Administrație 13 Septembrie 2010 / 00:00 649 accesări

La începutul acestei luni a fost finalizată construcţia celor cinci case cu câte două locuinţe construite pentru familiile nevoiaşe din localitate, 18 dintre acestea fiind fericitele beneficiare ale unei locuinţe noi, iar sâmbătă au fost înmânate şi cheile. Potrivit primarului comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, cele 18 familii beneficiare au fost selectate din peste 100 de solicitanţi, evaluarea dosarelor fiind făcută de către o comisie formată din reprezentanţi ai Primăriei şi ai Consiliului Local. Printre criteriile ce trebuia îndeplinite se numără obligativitatea de a avea domiciliul în Valu lui Traian de minimum patru ani, lipsa antecedentelor penale şi realizarea unui venit minim care să permită întreţinerea locuinţei. De asemenea, au fost favorizate familiile care au mai mulţi copii în întreţinere. Celor care se vor muta în noile case sociale li s-au asigurat toate utilităţile şi facilităţile necesare unui trai mai mult decât decent, valoarea investiţiei ridicându-se la aprox. patru milioane de lei. Finanţarea a fost asigurată cu fonduri de la Guvern, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, şi de la Consiliul Local Valu lui Traian. Odată cu predarea locuinţelor, a fost oficiată şi o slujbă de sfinţire a acestora, iar fiecare dintre beneficiari a primit de la primar un dar simbolic de casă nouă - o icoană. „Trebuie să venim în sprijinul celor care nu au un acoperiş stabil deasupra capului. Aceste 18 locuinţe sunt doar începutul. Anul viitor vom preda încă 52 de apartamente ANL şi vom începe construcţia altor case sociale” a declarat Mitroi. Beneficiarii au obligaţia să îşi plătească lunar facturile la apă şi electricitate, iar chiria este stabilită, conform legislaţiei, la 25% din venitul familiei.



12