Numărul de locuinţe terminate în România a urcat cu 2%, în primele trei luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 10.273, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Puțin peste jumătate s-au construit în mediul urban (56%), restul fiind la ...
Aproape jumătate (42,8%) dintre apartamentele prezentate la cel mai recent târg imobiliar din Bucureşti nu respectau toate prevederile legii locuinţei. Potrivit unui studiu realizat de Studio Interrobang, dintre cele 37 de ansambluri rezidenţiale analizate, doar cinci au toate suprafeţele apartamentelor ...
De multe ori nu ne simţim bine în propria casă, ne stresăm din orice, ne certăm cu cei dragi din lucruri minore, ne simţim mereu obosiţi chiar dacă am dormit suficient, apar micile probleme de sănătate care în timp se acutizează, iar de cele mai multe ori conştientizăm că nu aşa suntem noi cu ...
Cercetătorii Kaspersky Lab au descoperit vulnerabilităţi într-un centru de comandă ("hub") pentru locuinţe inteligente, folosit pentru a gestiona toate modulele conectate şi senzorii instalaţi în locuinţă, fiind posibil ca un atacator să acceseze de la distanţă serverul produsului şi ...
Doi tineri din Lumina au fost prinși de polițiști și băgați după gratii, după ce au dat o spargere de mii de lei. „Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unor infracțiuni de furt calificat, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Lumina au identificat doi tineri, de 18, respectiv 19 ani ...
Un incendiu masiv care a mistuit săptămâna trecută aproape 800 de clădiri din California și a ars duminică alți 56.000 de acri (22.600 de hectare) de teren se îndreaptă către așezările pitorești de pe coastă, informează luni Reuters. Incendiul Thomas, cel mai grav dintre cele șase incendii ...
Cutremurul care a lovit vestul Iranului pe 12 noiembrie s-a soldat cu moartea a 483 de persoane, potrivit unui nou bilanț publicat duminică de agenția de presă oficială iraniană Irna. Creșterea bilanțului, comparativ cu ultimele date publicate la 17 noiembrie (436 de morți), se explică prin decesele unora ...
Polițiștii din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au identificat un bărbat, de 36 de ani, din localitatea Costinești, județul Constanța, bănuit că ar fi sustras din locuința unui bărbat din Tuzla, mai multe bunuri și valori. Prejudiciul estimat la aproximativ 15.000 de lei a fost recuperat în ...
Mii de locuitori care trăiesc în apropierea unui vulcan care degajă cenușă pe insula turistică Bali și-au părăsit miercuri locuințele de teama unei erupții pentru prima dată în ultimii peste 50 de ani, au anunțat autoritățile indoneziene, citate de AFP. Situat la circa 75 km de principalele ...
Prețurile solicitate pentru locuințele scoase la vânzare la nivel național s-au menținut, în al treilea trimestru, la un nivel relativ constant față de precedentele trei luni, dar au urcat cu 9,7% comparativ cu 2016, conform unei analize a portalului imobiliare.ro. Stagnarea vine pe fondul tendinței ...
Două bombe de aviație incendiare cu napalm, din Al Doilea Război Mondial, nedetonate, au fost descoperite în zona de locuințe a satului Costi, din apropierea municipiului Galați, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Galați, Eugen Chiriță ...
Ultimul etaj al unui bloc a fost cuprins de flăcări după ce o improvizație la sistemul electric a cedat. S-a întâmplat la Craiova. ISU Dolj a intrat în alertă, iar pompierii s-au deplasat imediat la adresa respectivă. Blocul nu este racordat la gaze, în locuințe existând mai multe ...
Dezastrele naturale, precum inundațiile sau furtunile, lasă fără locuințe în jur de 14 milioane de persoane în fiecare an. Mai mult, un raport dat publicității de Biroul Națiunilor Unite pentru Reducerea Riscului Dezastrelor (UNISDR), în colaborare cu Centrul pentru Monitorizare a ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale SA (PAID) organizează, în perioada 9 - 13 octombrie 2017, la nivel național, o campanie de conștientizare a populației cu privire la importanța asigurării obligatorii a locuințelor, potrivit unui ...
Abia au scăpat de Irma şi acum au dat de Maria. Deşi au nume frumoase, cele două uragane au distrus terenuri imense, zeci de mii de locuinţe şi instituţii, iar milioane de oameni au fugit din calea lor. Acum, după trecerea devastatoare a Irmei, un uragan de gradul 5, furtuna tropicală Maria s-a transformat ...
Cel puțin 2.600 de case au fost arse săptămâna trecută în zone locuite de musulmanii Rohingya în nord-vestul Myanmarului, a anunțat sâmbătă guvernul birmanez, transmite Reuters. Guvernul din Myanmar a anunțat că locuințele au fost arse de către Armata de Salvare Arakan Rohingya ...