Preţul pe metrul pătrat al locuinţelor construite de ANL, aşa cum a fost avansat de ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, este de două ori sub nivelul pieţei din Constanţa, iar în aceste condiţii, cea mai mare parte a fondurilor alocate programului „Prima Casă” ar putea viza achiziţia de locuinţe realizate de stat, potrivit site-ului imobiliare.ro. „În condiţiile în care o garsonieră ANL costă 19.140 de euro, un apartament cu două camere - 26.950 de euro, iar unul cu trei camere - 36.014 de euro, preţuri considerabil mai mici decât cele cerute în prezent pentru apartamentele vechi sau cele noi, este uşor de presupus de care dintre aceste categorii va fi absorbit fondul programului „Prima Casă 2”, se arată într-un comunicat al imobiliare.ro. Exprimat în metri pătraţi utili, preţul unei garsoniere ANL este de 478,5 euro/ mp util, în timp ce o garsonieră construită într-un bloc nou în Constanţa este scoasă la vânzare la 1.200 euro, iar o proprietate veche este promovată la 1.000 euro, potrivit ofertelor listate pe imobiliare.ro. Pentru un apartament cu două camere, diferenţele sunt uşor mai mici. O locuinţă ANL se vinde cu 490 euro/mp util, iar una nouă, la 1.000 euro/mp util, în timp ce proprietarii apartamentelor vechi cer 800 - 900 euro, în funcţie de zonă. În cazul locuinţelor cu trei camere, ANL-urile sunt promovate la 529,6 euro/mp/util, în timp ce un apartament nou este scos la vânzare de dezvoltatori cu 1.200 euro mp util, iar unul vechi, la 1.000 euro/mp util. „Aparent, modificările programului „Prima Casă” dau ceva mai multe şanse dezvoltatorilor. În acelaşi timp, orientarea spre apartamentele noi reuşeşte să ţină în frâu tendinţa de creştere a preţurilor de către proprietarii apartamentelor vechi. Cu toate acestea însă, rămâne un mare semn de întrebare referitor la măsura în care „Prima Casă 2” va reuşi să-şi atingă obiectivul declarat, acela de a da un impuls real pieţei imobiliare şi sectorului construcţiilor”, se arată în comunicat. Reprezentanţii imobiliare.ro susţin că nu plafonul de 700 de milioane de euro, în scădere faţă de suma de un miliard de euro de anul trecut, este singurul motiv de îngrijorare pentru cei care îşi pun multe speranţe în programul „Prima Casă”. „Adevărata ameninţare constă în faptul că o mare parte din această sumă, 400-500 de milioane de euro, poate fi orientată spre acordarea de credite cumpărătorilor de locuinţe ANL (...) Rămâne de văzut la ce strategii vor apela dezvoltatorii pentru a deveni competitivi în piaţă. Efectul va fi vizibil şi asupra cumpărătorilor care nu se califică pentru locuinţele ANL, limita de garantare pentru aceştia fiind sensibil redusă”, se mai spune în comunicat. Preţurile la care pot fi cumpărate locuinţele ANL au fost anunţate săptămâna trecută de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. Guvernul a decis ca şi imobilele construite de ANL să poată fi cumpărate prin intermediul programului „Prima Casă”.