Locuinţele ANL se vor vinde doar cu acordul primăriilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Locuinţele ANL se vor vinde doar cu acordul primăriilor

Administrație 21 Octombrie 2006 / 00:00 2568 accesări

Potrivit declaraţiilor secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT), Ioan Andreica, ministerul va vinde beneficiarilor locuinţele construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) doar cu acordul primăriilor. "Într-o săptămînă sau două vom scoate un act normativ cu detalii privind intenţia de vînzare a locuinţelor construite prin ANL. Se impun însă două condiţii: primăria, care este proprietarul blocurilor ANL, să vrea să le vîndă, iar beneficiarul să vrea să le cumpere", a afirmat Andreica. El a precizat că niciun chiriaş nu va putea fi obligat să cumpere locuinţa. MTCT are nevoie, pentru elaborarea unor prevederi legislative care să permită vînzarea unităţilor locative construite prin ANL, de acordul Băncii de Dezvoltare a Comunităţii Europene (BDCE), care a finanţat activitatea ANL printr-un credit. Condiţiile impuse de bancă beneficiarului, la data acordării împrumutului, nu includeau posibilitatea vînzării locuinţelor, însă acordul cu BDCE va fi rediscutat săptămîna viitoare. Referitor la preţurile cu care ar urma să fie vîndute locuinţele ANL, Andreica a spus că acestea "trebuie aduse la valoarea pieţei, din care se va scădea valoarea amortizată". "Dacă noi construim acum o locuinţă cu 40.000 de euro, fiind vorba de o locuinţă nouă, nu se va simţi prea mult scăderea impusă de valoarea amortizată, dar, în orice caz, noi ne raportăm la valoarea de deviz a lucrărilor şi nu la preţul cu care se vînd locuinţele pe piaţa liberă, unde se speculează mult", a adăugat secretarul de stat. Potrivit acestuia, detaliile privind vînzarea locuinţelor ANL vor fi incluse într-un act normativ.



12