Locuinţele ieftine vor fi încălzite de centrale pe gaze

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Locuinţele ieftine vor fi încălzite de centrale pe gaze

Eveniment 09 Martie 2010 / 00:00 930 accesări

Programul de locuinţe ieftine pentru tineri, demarat la iniţiativa primarului Radu Mazăre în 2008, se aproprie cu paşi repezi de finalul primei etape. Viceprimarul Constanţei Gabriel Stan, care a fost însărcinat să urmărească derularea acestui proiect, a declarat că primul bloc de locuinţe ieftine pentru tineri va fi gata, la cheie, la mijlocul lunii aprilie. Termenul iniţial era luna iunie, însă constructorii au reuşit devansarea lucrărilor cu două luni. Gabriel Stan a declarat că, în aceste condiţii, s-au înregistrat ceva probleme în ceea ce priveşte amenajarea reţelei de căldură şi apă caldă pentru cartierul de pe str. Baba Novac. “Am avut o convenţie cu cei de la CET pentru a aduce reţeua de căldură de la strada Soveja, până la cartierul de pe Baba Novac. Potrivit convenţiei iniţiale, CET trebuia să racordeze primul bloc la reţeaua de termoficare în luna mai. I-am anunţat pe cei de la CET despre devansarea lucrărilor, solicitându-le să realizeze racordurile la utilităţi cu două luni mai devreme. Pentru că nu au fost de acord cu aceste modificări, am decis denunţarea unilaterală a convenţiei”, a afirmat Gabriel Stan. Pentru a nu întârzia nejustificat lucrările, municipalitatea a decis să modifice sistemul de încălzire. „Întrucât constructorii au ridicat blocurile, fiind aproape de finalizare, şi având în vedere că execuţia lucrărilor de la CET dura cel puţin şase luni, fără a se putea încadra în termenul de punere în funcţiune a blocurilor, am alocat fonduri, aproape 2 milioane de euro, pentru a achiziţiona centrale termice pe gaze naturale. Am făcut acest lucru pentru a se putea monta şi pune în funcţiune centralele odată cu darea în folosinţă a blocurilor. Restul utilităţilor sunt deja în cartier. RAJA a făcut pe costuri proprii staţia de pompare şi reţeaua de canalizare. Cei de la Electrica au venit cu trei posturi de transformare, urmând să se mai amenajeze doar reţelele interioare. Până la urmă, achiziţionarea de centrale pe gaz este mult mai ieftină decât reţeua de la CET”, a spus viceprimarul. În ceea ce priveşte amenajarea celorlalte utilităţi, Gabriel Stan a spus că reprezentanţii societăţilor de cablu şi telefonie vor fi anunţaţi imediat ce se va trece la sistematizarea pe verticală. „În momentul când sunt trasate drumurile, toate firmele de cablu şi tv vor fi anunţate să se prezinte pentru a trage cablurile pe traseele deja stabilite. Toţi cei care doresc să facă aceste investiţii pe costuri proprii le vor face şi vor aduce reţelele până la intrarea în bloc, urmând ca, apoi, fiecare dintre locatarii blocurilor să decidă ce companie alege”, a explicat Stan.

Taguri articol


12