Preţurile caselor şi apartamentelor vor fi majorate, pînă la sfîrşitul anului, cu 5-10%, pe fondul unei creşteri a numărului de contractanţi ai creditelor ipotecare, după ce BNR a lăsat la alegerea băncilor dacă vor solicita avans, apreciază agenţii imobiliari. Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a eliminat, vineri, obligativitatea avansului pentru creditele acordate populaţiei, care se situa la 25% din suma împrumutată în cazul creditelor ipotecare şi la 30% pentru creditele de consum. De asemenea, BNR a modificat modul de calcul al limitelor de îndatorare pentru populaţie, urmînd ca fiecare bancă să stabilească norme interne de expunere faţă de clienţii persoane fizice, care vor fi aprobate de Direcţia Supraveghere a băncii centrale, în funcţie de profilul de risc al fiecărei instituţii de credit. Astfel, băncile vor putea decide în funcţie de propriile criterii dacă vor solicita un avans la credite sau nu şi care va fi dimensiunea acestuia în funcţie de valoarea totală a tranzacţiei. Normele trebuie însă avizate de către direcţia de specialitate a băncii centrale.
Operatorii imobiliari apreciază că decizia va determina o majorare a preţurilor la locuinţe, întrucît numărul persoanelor care vor contracta credite ipotecare, profitînd de eliminarea avansului, va creşte. Ei consideră că cererea pe piaţă va fi mai mare, în special pentru case şi apartamente cu preţuri de pînă la 150.000 euro, destinate populaţiei cu venituri medii. Analiştii imobiliari susţin că decizia BNR va influenţa piaţa imobiliară, atît pe segmentul apartamentelor, cît şi pe cel al caselor. În opinia lor, preţurile locuinţelor ar fi urcat oricum, în acest an, cu 5-10%, ca urmare a scumpirii materialelor şi a forţei de muncă din construcţii, iar eliminarea avansului la creditele ipotecare va face ca majorarea totală a preţurilor la locuinţe să fie de 15-20%. Bancherii au apreciat că măsura, ale cărei prevederi detaliate nu au fost încă stabilite, va duce la scăderea avansului mediu, iar gradul de îndatorare şi contribuţia împrumutatului vor oscila, cel mai probabil, în funcţie de calitatea clientului. Unii bancheri au apreciat că ar putea avea loc şi creşteri de preţuri pentru locuinţe, care ar putea fi urmate de o scădere abruptă.