RACORDARE Finalizate de mai bine de un an, locuinţele sociale din oraşul Hârşova nu au putut fi date în folosinţă pentru că nu erau conectate la reţeaua de energie electrică. După mai multe intervenţii la conducerea ENEL, Primăria oraşului Hârşova a reuşit să obţină, în cele din urmă, sprijinul necesar pentru racordarea locuinţelor sociale, urmând ca, cel mai probabil, peste două săptămâni să fie predate şi cheile beneficiarilor. „Cei de la ENEL sunt foarte aproape să finalizeze lucrările privind conectarea la o altă reţea de energie electrică până când va fi pusă în funcţiune staţia de transformare care să preia blocul social. Noi sperăm ca prin conectarea blocului social la reţeaua electrică să nu se suprasolicite reţeaua şi să apară probleme. Este foarte bine că reprezentanţii ENEL s-au arătat dispuşi să ne sprijine cu o parte din investiţie. Vom completa şi noi de la bugetul local, dar vom primi şi bani de la Consiliul Judeţean Constanţa pentru această investiţie. Ca de fiecare dată, conducerea CJC ne-a venit în ajutor şi astfel vom putea da în folosinţă cele 48 de locuinţe sociale”, a declarat primarul oraşului Hârşova, Tudor Nădrag.
PROIECT PRIORITAR Primarul susţine că a fost unul dintre proiectele pe care a dorit să le finalizeze cât mai repede având în vedere situaţia socială din Hârşova, unde peste 70% din locuitori sunt şomeri. „Având în vedere rata şomajului, foarte puţini sunt cei care îşi permit achiziţionarea unei locuinţe. Locuinţele vor fi predate cazurilor sociale din oraş, pentru care a fost făcută o comisie specială în cadrul Primăriei, care a analizat cu foarte mare atenţie fiecare dosar”, a explicat Nădrag. Primarul a adăugat că problema locuinţelor în Hârşova va fi rezolvată când şi ultimele blocuri ANL vor fi gata. ”Vorbim bineînţeles despre locuinţele ANL pe care dorim să le construim cu ajutorul Ministerului Dezvoltării, pentru care am depus toată documentaţia şi pentru care aşteptăm doar avizul ministerului pentru a putea demara licitaţia”, a spus Nădrag.