Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă din cadrul Universității „Ovidius” din Constanţa şi Grupul de Acţiune Locală „Dobrogea Centrală” au derulat, în perioada 24 - 30 septembrie 2014, la căminul cultural de la Seimeni, judeţul Constanţa, cursul cu tema „Utilizarea energiilor regenerabile în zonele rurale”. Activitatea face parte din proiectul „Promovarea Surselor de Energie Regenerabile în zonele rurale din Europa printr-un concept inovativ pentru formare profesională”, finanțat prin fonduri europene. La curs au participat 44 de persoane din localităţile Seimeni, Saligny şi Mircea Vodă. Participanţii din mediul rural au fost instruiţi cu privire la sursele energetice regenerabile și întocmirea unui plan de afaceri. Totodată, au fost informaţi şi despre mijloacele prin care pot utiliza sursele energetice regenerabile, precum apa, soarele, vântul, lemnul şi biomasa, pentru a produce energia de care au nevoie. Cursurile organizate în cadrul proiectului urmăresc diversificarea formării profesionale vocaționale și a educației pe tot parcursul vieții, crearea de noi oportunități de afaceri, locuri de muncă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din zonele rurale.