Într-o lume dominată de internet și jocuri pe calculator, interesul oamenilor, în special al tinerilor, pentru cărți este din ce în ce mai mic. Nu o spunem noi, ci „Barometrul de Consum Cultural”. Potrivit studiului, doar 1,7% dintre conaționalii noștri ajung, lunar, în bibliotecă. Asta justifică, într-o oarecare măsură, lipsa bibliotecilor și dotările precare, mai ales în localitățile rurale din România. Însă, în timp ce în unele localități se desființează biblioteci pentru că nu există cititori, în altele se lucrează pentru dotarea și chiar extinderea lor. Este și cazul comunei constănțene Nicolae Bălcescu, unde administrația are planuri de construcție a unei noi „case” pentru biblioteca locală, ce funcționează în cadrul Liceului Tehnologic „I.C. Brătianu”. Ideea le-a venit autorităților după ce au observat că, în ultimii trei ani, tot mai mulți elevi preferă să citească la bibliotecă, iar spațiul a devenit neîncăpător. „Am dotat instituția cu câteva calculatoare legate la rețeaua Biblionet, prin intermediul căreia elevii au acces la mii de volume virtuale. În plus, avem și alte câteva mii de cărți, iar cititorii, indiferent de vârstă, sunt tot mai mulți. De atunci, biblioteca a devenit neîncăpătoare”, a spus primarul comunei Nicolae Bălcescu, Viorel Bălan. El a mai declarat că imobilul în care sunt depozitate colecțiile de carte este cam vechi, iar ăsta este un motiv în plus pentru a construi o clădire mai mare. Lucrările la noul imobil ar putea începe chiar anul acesta.