MITING Sătui de stat în frig şi de bătaia de joc a societăţii de furnizare a energiei termice, Callatis Therm, peste 300 de locuitori ai Mangaliei au protestat, vineri, în faţa furnizorului de apă caldă şi căldură din oraş. „Vrem căldură şi apă caldă” şi „Micşoraţi preţul la gigacalorie” au fost printre cele mai auzite scandări. Nu au fost uitaţi nici fostul primar Zanfir Iorguş, dar şi actualul prefect, ambii fiind acuzaţi că au complotat împotriva Mangaliei şi că, din cauza lor, oraşul stă în frig. „Pe Iorguş îl acuz că, în momentul în care am fost consilier local, îi atrăgeam atenţia să nu mărească preţul gigacaloriei, pentru că populaţia nu va face faţă, iar el mi-a spus că cine nu face faţă la bloc să se mute la Hagieni, un sat prăpădit în vecinătatea Mangaliei. Pe Palaz îl acuz că a destabilizat intenţionat Mangalia”, a spus fostul consilier local Florian Marin, care a anunţat că va acţiona în judecată Callatis Therm pentru că nu i s-a furnizat corespunzător apă caldă şi căldură. Deşi protestatarii au cerut în permanenţă ca cineva din conducerea Callatis Therm să iasă şi să ofere explicaţii, acest lucru nu s-a întâmplat. În timpul protestului a avut loc şi un incident, o femeie fiind luată pe sus şi îndepărtată cu forţa dintre manifestanţi, pentru că a încercat să-şi exprime susţinerea faţă de democrat liberalul Zanfir Iorguş.
VOR CENTRALELE ÎNAPOI Alături de manifestanţi a fost şi viceprimarul Mangaliei, care a spus că, de la începutul funcţionării sale, societatea Callatis Therm SA a funcţionat doar cu plata în avans a sumelor necesare pentru achiziţionarea de combustibil: „Acest lucru demonstrează că noul acţionar nu dispune de resurse financiare pentru susţinerea acestei afaceri. Pentru a evita repetarea acestei situaţii dezastruoase cu care s-a confruntat populaţia Mangaliei, considerăm că singura soluţie viabilă este preluarea centralelor şi a punctelor termice spre administrare de către Consiliul Local Municipal Mangalia”.