Locul 31 în lume după rezervele de aur ale statului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Locul 31 în lume după rezervele de aur ale statului

Economie 14 Iulie 2010 / 00:00 390 accesări

România ocupă locul 31 în lume după rezervele oficiale de aur, într-un clasament condus de Statele Unite, Germania şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), potrivit unui raport efectuat de World Gold Council (WGC), preluat de Reuters. România, cu 103,7 tone de aur în rezervele Băncii Naţionale a României (BNR), este încadrată în top de Grecia (112,2 tone), respectiv Polonia (103 tone). Cele mai mari rezerve de aur din sectorul public sunt deţinute de Statele Unite (8.133,5 tone), Germania (3.406,8 tone) şi FMI (2.996,8 tone), urmate de Italia (2.451,8 tone) şi Franţa (2.435,4 tone). China ocupă poziţia a şasea în lume, cu 1.054,1 tone de aur la rezerva naţională, cu puţin mai mult decât Elveţia, care deţine 1.040,1 tone de aur. Top 10 al celor mai mari rezerve oficiale de aur este completat de Japonia (765,1 tone) şi Rusia (668,6 tone). Dintre instituţiile financiare şi economice internaţionale, FMI ocupă locul trei, în timp ce Banca Centrală Europeană (BCE) se plasează pe poziţia a 12-a, cu 501,4 tone de aur în rezerve, iar Banca pentru Reglemente Internaţionale este pe 28, cu 120 tone de aur.

Taguri articol


12