Locul unde creaţia este binecuvântată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mănăstirea Dervent

Locul unde creaţia este binecuvântată

Cultură 02 August 2010 / 00:00 479 accesări

Închiderea celei de-a V-a ediţii a Taberei Internaţionale de creaţie plastică contemporană de la Mănăstirea Dervent, „Dunărea şi Dobrogea creştină”, a avut loc în ultima zi a lunii lui Cuptor, într-o atmosferă caldă, înnobilată de prezenţa unor distinşi oaspeţi. Vernisajul expoziţiei de pictură care a marcat punctul final al taberei a fost prefaţat de o slujbă oficiată de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pentru binecuvântarea artiştilor. IPS Teodosie a specificat că harul şi talentul artiştilor vin de la Dumnezeu, manifestându-şi bucuria că lucrările vor îmbogăţi patrimoniul muzeului de artă al mănăstirii Dervent.

După acest moment de înălţare spirituală, artiştii, invitaţii lor şi curatorii evenimentului plastic, stareţul Mănăstirii Dervent, părintele Andrei şi criticul de artă Alice Dinculescu au păşit în sala de expoziţie a muzeului Mănăstirii Dervent, unde, cu o zi înainte, fuseseră etalate cele 30 de lucrări realizate pe parcursul a 20 de zile de căutări plastice. Fascinat de tema propusă spre dezbatere plastică, „Îngeri”, celor 12 pictori invitaţi - Daniela Ţurcanu-Caruţiu, Gheorghe Caruţiu, Anamaria Avram, Eduard Andrei, Elena Dinu, Ovidiu Felipov, Sânziana Romanescu, Sonia Coman, Claudia Muşat, Efrem-Gelu Bandarica, Tina Popaşi şi Imola Popescu-Feldberg din Africa de Sud - li s-a alăturat în demersul creativ şi arhitectul Teodor Ion, care a prezentat o suită de acuarele. Atrasă de peisajul special de la Mănăstirea Dervent, spaţiu generator de energii pozitive şi de puteri creatoare, Daniela Ţurcanu-Caruţiu şi-a imaginat modul în care invizibilul devine vizibil, prezentând îngerii de pază care veghează asupra cerului şi a pământului. Pictorilor li s-au alăturat şi sculptorii Cristian Bedivan, Daniel Divrican şi Ernest Budeş (România), Alexandre Paraschiv (Franţa) şi Akira Go (Japonia), ale căror creaţii - cu excepţia celei realizate de Daniel Divrican, care se află încă în fază de lucru - se regăsesc în spaţiul verde din afara incintei mănăstirii Dervent.

Printre invitaţii ediţiei cu numărul cinci a taberei de pictură şi sculptură de la Dervent, „Dobrogea şi Dunărea creştină”, s-a aflat şi talentatul grafician Leonte Năstase, care, cu umorul său binecunoscut, le-a realizat participanţilor portrete-şarjă. În premieră, la ediţia 2010 a taberei de creaţie s-au acordat diplome de onoare invitaţilor şi generosului sponsor şi diplome de participare fiecărui artist.

Ediţia 2010 a Taberei Internaţionale de la Dervent a fost organizată de Arhiepiscopia Tomisului, Mănăstirea Dervent şi Filiala Uniunii Artiştilor Plastici, Constanţa I.



12