Locuri de muncă în Israel, pentru lucrători în construcții

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Locuri de muncă în Israel, pentru lucrători în construcții

Social 05 August 2016 / 16:04 697 accesări

Cei care vor să muncească în construcţii se pot angaja în Israel pentru o perioadă de cel puţin un an, cu posibilitatea de prelungire până la o durată maximă de 63 de luni şi un salariu minim brut lunar de 1.540 de dolari. Pentru a obține un post, ei trebuie în primul rând să se înregistreze la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Constanța. Angajarea se va face în baza ”Protocolului privind recrutarea muncitorilor români pentru lucrări temporare în domeniul construcţiilor în statul Israel”, încheiat între Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din România şi Ministerul Afacerilor Interne din Israel. Protocolul este pus în aplicare de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă din România şi Autoritatea pentru Populație, Emigrare și Frontieră din Israel. În baza acestui protocol, sunt oferite locuri de muncă pentru persoanele care au calificare sau experienţă în meseria de dulgher pentru cofraje de construcţie industrializată (cunoaşterea citirii planurilor de construcţii este obligatorie), pentru fierari-betonişti și îndoirea fierului (cunoaşterea citirii planurilor de construcţii este obligatorie), zidari-faianţari, acoperirea podelelor și pereților cu faianță (cunoaşterea citirii planurilor de construcţii este obligatorie) şi zidari-tencuitori pentru lucrări de tencuit. Cei interesați pot obţine informaţii legate de cazare, asigurare medicală, transport, viză, modalitatea de recrutare, cheltuieli ocazionate de procesul de recrutare, condiţii de muncă şi de viaţă pe site-ul ANOFM (http://www.anofm.ro/).

Taguri articol
ANOFMJobDulgherRecrutareIsraelProtocolZidarLoc de muncăSalariu


12