Locuri de muncă pentru persoanele cu handicap

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Locuri de muncă pentru persoanele cu handicap

Social 09 Septembrie 2010 / 00:00 3853 accesări

Persoanele cu handicap din România vor beneficia de sprijin şi pregătire profesională. Ieri, în judeţele Iaşi, Constanţa şi Târgu Mureş, a fost lansată Alianţa pentru Dezvoltarea Economiei Sociale (ADES) al cărei scop este dezvoltarea economică şi crearea de locuri de muncă la nivel naţional, pentru persoanele expuse riscului de excluziune socială. ADES este realizată în cadrul proiectului cu acelaşi nume, implementat de Fundaţia „Alături de Voi” România, în parteneriat cu Direcţia Generală Protecţia Persoanelor cu Handicap, Fundaţia Motivation România. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi şi Cooperativa Socială „Il Poliedro” Italia. Proiectul are, între componentele principale, dezvoltarea de abilităţi profesionale în rândul a aproximativ 300 de persoane cu dizabilităţi, inclusiv persoane cu HIV/SIDA, tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului şi alte grupuri vulnerabile. Proiectul se derulează în perioada 2010 - 2013 şi va beneficia de un buget total de peste 4 milioane de euro, cea mai mare parte a sumei fiind finanţare europeană nerambursabilă. În cadrul aceluiaşi proiect, va fi realizat un studiu comparativ legislaţia românească - legislaţia UE, privind dezvoltarea economiei sociale. Rezultatele acestui studiu vor permite efectuarea de demersuri de îmbunătăţire a legislaţiei româneşti, în vederea integrării profesionale a persoanelor expuse riscului de excluziune scială.



12