Locuri de poveste, pentru copii din mediul rural

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Spectacole pentru copii - Caravana Estival 2011“

Locuri de poveste, pentru copii din mediul rural

Justiție 06 Iulie 2011 / 00:00 676 accesări

PRIMA DATĂ LA CONSTANŢA Momente unice pentru copiii din comunele Dobromir şi Deleni! Mai mult de jumătate dintre elevii care studiază la unităţile de învăţământ din Dobromir au ajuns, ieri, pentru prima dată în Constanţa. S-a întâmplat cu ocazia programului „Spectacole pentru copii - Caravana Estival 2011“, demarat la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, şi derulat în colaborare cu Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN), Aqua Magic şi SC Telegondola SA. Dacă jumătate dintre copii au ajuns pentru prima dată la Constanţa, doar doi din cei 75 de copii din Dobromir participanţi ieri la program au mers, cu alte ocazii, la obiectivele turistice din Constanţa. Prin programul demarat în urmă cu cinci ani de CJC, 150 de copii din comunele Deleni şi Dobromir au ajuns ieri la Constanţa. Tot ieri au ajuns la principalele obiective incluse în program şi 40 de elevi olimpici de la Liceul Ştefan Holban, din Chişinău. Ei au ajuns la Constanţa cu sprijinul Arhiepiscopiei Constanţa.

POVEŞTI ADEVĂRATE Principalele obiective turistice din Constanţa au fost, pentru o zi, la dispoziţia acestor copii care, deşi locuiesc în judeţul Constanţa, nu au avut posibilitatea de a vedea Marea Neagră şi de a se bucura de ofertele turistice din Constanţa şi Mamaia. “Această acţiune este binevenită pentru copiii din mediul rural, care o aşteptau cu nerăbdare încă de la începutul anului. Până acum cinci ani, când a fost lansat pentru prima dată programul, unii dintre copii nu ajunseseră niciodată nici măcar în municipiul Constanţa. În fiecare an am adus alţi copii, pentru a le oferi tuturor posibilitatea de a vizita locuri la care nici nu visează“, a declarat primarul comunei Dobromir, Visel Iusein. Pe tot parcursul excursiei, copiii încercau parcă să fotografieze cu privirea toate locurile care li se păreau a fi dintr-o altă lume, o lume despre care ei nu ştiau că există sau pe care o văzuseră numai la televizor. “Este prima dată când ajung la Constanţa, când văd toate aceste locuri. Mi-a plăcut foarte mult spectacolul de la Delfinariu şi am aşteptat cu nerăbdare să merg la Aqua Magic“, a spus Bilghin Ismail, un băieţel de 11 ani din Dobromir. Programul oferă, pentru aproximativ 7.000 de copii din mediul rural constănţean, posibilitatea de a ajunge pe litoral.



12