Doi bărbaţi au fost transportaţi în stare critică la Spitalul Judeţean Constanţa după ce au fost răniţi, ieri după-amiază, într-un accident de circulaţie, petrecut pe drumul naţional 22C, la intrarea în Medgidia. Potrivit agenţilor de poliţie rutieră din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene Medgidia, accidentul a fost provocat de şoferul unui tir, care, la intrarea într-o curbă periculoasă, a depăşit linia continuă dintre cele două sensuri de mers şi a acroşat un autoturism Dacia Logan care rula din sens opus. Poliţiştii spun că Marinache Şandru, de 40 ani, din Craiova, conducea dinspre Constanţa către Medgidia autoturismul Dacia Logan cu numărul de înmatriculare GJ 10 INM, maşină în care se aflau alte patru persoane. În curba de la intrarea în Medgidia, în faţa Loganului a intrat brusc, de pe contrasens, un autotren cu numărul de înmatriculare CT 15 SON. Şoferul a încercat să revină pe banda sa de mers şi a tras de volan spre dreapta, dar în timpul acestei manevre, tirul a acroşat, cu aripa din stînga faţă, Dacia Logan, care a intrat în derapaj şi s-a izbit violent de un copac de pe partea dreaptă a drumului. În urma impactului, Loganul a fost distrus în proporţie de peste 60% iar pasagerii aflaţi pe bancheta din spate au rămas blocaţi între fiarele contorsionate ale maşinii. La locul accidentului s-au deplasat o ambulanţă şi un echipaj de descarcerare aparţinînd Detaşamentului de Pompieri Medgidia. Pompierii au intervenit şi au scos din autoturismul avariat doi bărbaţi răniţi, care au fost transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Constanţa. Cadrele medicale spun că Ioan Văduva, de 36 ani, şi Pedar Gheorgheşi, de 32 ani, pasageri în Dacie, au fost internaţi în Secţia Terapie Intensivă fiind răniţi grav. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul Drager şi s-a constatat că niciunul nu era băut în momentul producerii accidentului.