Ministrul britanic de Interne, Theresa May, susţine că Londra ar putea introduce controlul la graniţe, pentru a bloca afluxul de imigranţi din unele state UE, cel mai probabil România şi Bulgaria, o propunere ce reprezintă o provocare directă pentru unul dintre principiile centrale ale UE. Theresa May s-a declarat îngrijorată, ieri, într-un interviu pentru ”The Sunday Times”, de impactul asupra economiei britanice al unui nou val de imigranţi. Ea susţine că directiva UE privind libertatea de mişcare, ce garantează dreptul celor 500 de milioane de cetăţeni europeni să călătorească liber în cadrul Uniunii, ar trebui revizuită. Ministrul de Externe, William Hague, efectuează o revizuire strategică a relaţiei Marii Britanii cu UE, iar euroscepticii speră că aceasta va conduce la renegocierea şi recâştigarea unui număr considerabil de competenţe. May a dezvăluit că aceasta se va referi şi la controlul imigraţiei. Astfel, potrivit ”Sunday Mail”, ar putea fi introduse vize pentru cetăţenii din unele ţări, în timp ce alţii ar putea merge liberi în Marea Britanie. Aceasta va fi o schimbare majoră în privinţa libertăţii de circulaţie a persoanelor, una dintre cele patru libertăţi fundamentale cuprinse în tratatul fondator al UE din 1957. May este îngrijorată că extinderea UE şi ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii ar putea creşte considerabil numărul imigranţilor economici. Ea nu a identificat ţările în privinţa cărora ar putea fi luate măsuri, dar ”The Sunday Times” susţine că printre acestea s-ar număra România şi Bulgaria, care sunt vizate de restricţii temporare pe piaţa muncii, ce vor fi ridicate anul viitor.
ROMÂNCĂ ORIENTATĂ Românca Lavinia Olmazu, condamnată la închisoare pentru o fraudă de zece milioane de lire sterline, în 2010, va putea rămâne în Marea Britanie, împreună cu fiul ei de 12 ani, după ce a invocat un articol din legea privind drepturile omului, relatează ”Daily Mail”. Lavinia Olmazu a fost condamnată la doi ani de închisoare în 2010 şi ar fi trebuit expulzată imediat după eliberare. Ea a primit însă permisiunea de a rămâne în Marea Britanie, convingând judecătorii că, deoarece fiul ei a petrecut mare parte din viaţă în Marea Britanie şi, prin urmare, este esenţialmente britanic, expulzarea lor ar fi un atac împotriva drepturilor lor. Ea susţine că acesta nu vorbeşte fluent limba română. Cazul ei a generat îngrijorări cu privire la modul în care judecătorii interpretează Articolul 8 din acest act, care garantează dreptul la viaţa de familie, pentru a le permite infractorilor să evite expulzarea. Olmazu lucrează în prezent pentru Media Diversity Institute, o organizaţie caritabilă care a primit sute de mii de lire sterline ca sponsorizare din partea Ministerului de Externe şi a Departamentului pentru Dezvoltare Internaţională.