Capitala britanică este pe cale de a deveni un mare centru de spălare a banilor, Londra fiind refugiul preferat al magnaţilor ruşi aflaţi în exil, a declarat un oficial rus de rang înalt într-un interviu dat publicităţii vineri. „Cea mai mare parte a acestor fugari se ascund în Israel sau în Marea Britanie. Nu este o coincidenţă că Londra este numită în mod frecvent Londongrad”, a declarat Aleksandr Zviaghinţev, procuror general adjunct. „După cum vă imaginaţi, nu este vorba despre hoţi mărunţi care se ascund aici, ci de persoane care dispun de un capital important. Se pare că Londra, prin rolul său de piaţă financiară mondială, devine o mare
Numeroşi oligarhi ruşi consideraţi infractori de justiţia rusă locuiesc la Londra. Cel mai cunoscut dintre aceştia este Boris Berezovski, un apropiat al fostului preşedinte rus, Boris Elţîn, care s-a îmbogăţit în urma privatizărilor controversate din anii \'90 şi a obţinut azil politic în Marea Britanie în 2003. Oficialii de la Moscova au cerut în mod repetat în trecut extrădarea miliardarului, devenit detractor al Kremlinului. Autorităţile de la Londra au refuzat însă de fiecare dată aceste cereri. Pe lista celor instalaţi la Londra figurează şi liderul cecen sparatist, Ahmed Zakaiev şi excentricul om de afaceri Evgheni Cicivarkin, fost proprietar al primei companii ruse de telefonie mobilă, Euroset. Acesta este suspectat de estorcare de fonduri şi răpire în Rusia, unde este urmărit din ianuarie 2009.