Marea Britanie a decis să participe la invazia militară din Irak, în 2003, pe baza unor evaluări deficitare ale serviciilor secrete, în contextul în care regimul Saddam Hussein nu reprezenta o ameninţare iminentă şi nu fuseseră epuizate toate soluţiile diplomatice, arată raportul comisiei speciale conduse de Sir John Chilcot, prezentat miercuri. Raportul evaluează deciziile guvernelor de la Londra în perioada 2001-2009, analizând argumentaţia în sensul intervenţiei militare, derularea conflictului şi efectele post-conflict. Astfel, comisia a constatat că Marea Britanie a decis să participe la invadarea Irakului înainte de epuizarea opţiunilor diplomatice privind dezarmarea, intervenţia militară nefiind absolut necesară în acel moment. Intervenţia militară în Irak ar fi putut fi necesară ulterior, dar în martie 2003 nu exista o ameninţare iminentă din partea administraţiei Saddam Hussein; ar fi putut fi aplicată în continuare strategia de izolare internaţională a Irakului, mai ales că majoritatea membrilor Consiliului de Securitate ONU susţineau continuarea inspecţiilor internaţionale. Raportul mai spune că argumentele privind amploarea şi gravitatea riscului reprezentat de presupusul arsenal de distrugere în masă din Irak au fost prezentate cu o exactitate care nu se justifica.