Loredana cântă live la Maritimo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Concertul săptămânii

Loredana cântă live la Maritimo

Monden 21 Ianuarie 2013 / 00:00 821 accesări

Loredana, interpreta celei mai difuzate piese din primele zile ale anului 2013 la radiourile din România, „Apa”, va fi protagonista unui nou eveniment în Constanţa. Fosta jurată de la „Vocea României” va cânta, vineri seară, de la ora 21.00, pe scena din complexul comercial Maritimo Shopping Center, în cadrul ediţiei de iarnă a „Nopţii cumpărăturilor”. Lori pare să fi prins drag astfel de publicul constănţean şi viceversa, la început de an, după ce primul ei concert susţinut în ţară, de când s-a întors din vacanţa petrecută în Israel, a avut loc chiar la Constanţa, vineri noapte, într-un club exclusivist din oraş.

ÎNCEPUT DE AN „PE VAL” Cel mai nou single interpretat de Loredana împreună cu rapperul Cabron, „Apa”, a fost pe locul întâi în topul celor mai difuzate piese pe posturile de radio, în prima săptămână a anului. Tot atunci, artista şi-a anunţat fanii că urmează să lanseze un material video pe DVD, care se va numi „Never Ending Story” şi în care se vor regăsi cele mai frumoase momente din cadrul mega-concertului susţinut în noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti. DVD-ul urmează să apară în luna februarie.

DIVĂ „MADE IN ROMANIA” Născută la Oneşti, în 1970, Loredana este una dintre cele mai semnificative prezenţe feminine pe scenele din ţară, de după \'89. Din 1986 şi până în prezent, ea a înregistrat peste 500 de piese şi a lansat 20 de albume, completând cariera de succes cu o imagine pe măsură. În anul 2000, Loredana a apărut pe coperta Playboy, în cel mai vândut număr al revistei din România, de peste 150.000 de exemplare. La două decenii şi jumătate de la apariţia piesei şi a albumului care a consacrat-o, Loredana rămâne ascultată, îndrăgită şi recunoscută pentru cele trei cuvinte „magice”, „Bună seara, iubite!”, şi nu numai.



12