Cu obiectivul anunţat de a promova în prima ligă, FC Farul Constanţa a început pregătirile pentru noul sezon cu un lot subţiat faţă de campionatul trecut. Marian Pană, noul tehnician al Farului, a avut la dispoziţie la antrenamente 27 de jucători, dar mulţi dintre ei sunt juniori sau tineri crescuţi de gruparea de pe litoral şi care au evoluat anul trecut în ligile inferioare. Primul nume important care a părăsit formaţia constănţeană este francezul Nicolas Vajou, declarat liber de contract din cauze restanţelor financiare, clubul având să-i achite 4.500 de euro pentru ultimele trei luni. Fundaşul în vârstă de 24 de ani a venit luni la Constanţa, unde a purtat o scurtă discuţie cu oficialii Farului, dar nu a ajuns la un acord pentru încheierea unui nou angajament.
„La finalul campionatului am depus memoriu la federaţie şi am fost declarat liber de contract. Luni m-am prezentat la reunire, i-am transmis patronului ceea ce doresc pentru semnarea unui nou contract, dar nu a fost de acord. Drept urmare, am decis să nu mai rămân la Farul, pentru că nu mai pot continua în condiţiile de anul trecut. Sunt jucător profesionist, dau totul pe teren şi aştept să fiu respectat de către club. Am câteva oferte de la echipe cu pretenţii la promovare şi voi lua o decizie în zilele următoare”, a spus Vajou. Pe lângă francez, au mai părăsit gruparea de pe litoral fundaşii George Patriche şi Giani Munteanu, dar şi atacantul Constantin Borza. Mijlocaşul Alin Abuzătoaie a revenit la Steaua Bucureşti, de unde fusese împrumutat, iar mijlocaşul Ionuţ Lupu va discuta azi cu oficialii constănţeni rezilierea contractului. În plus, căpitanul Liviu Ştefan şi veteranul Cosmin Paşcovici se află la final de contract. Conducerea grupării de pe litoral şi-a stabilit însă altă strategie, aşteptând să vadă ce jucători vor fi refuzaţi de formaţiile din Liga I.