Loteria Română a fost o vacă de muls pentru toate guvernările, dar niciuna nu a reuşit performanţa de a-i pune pielea pe băţ. Încă de la preluarea puterii de către portocalii, s-au stabilit câteva ţinte de unde se credea că vor putea fi scoşi bani frumoşi pentru clientela de partid. Una dintre ele a fost Loteria. O alta a fost Poşta. Şi una şi alta au fost, practic, devalizate într-un stil ce frizează lipsa oricărei forme de precauţie: suntem la putere, facem ce vrem! În timp ce Poşta a fost pusă pe butuci, nu doar de echipa lui Toader, cel cu celebra combinaţie hotelieră din Calea Victoriei, dar mai ales de caraghiosul ministru Vreme, amantul tomnatic şi de gaşca moldoveană care l-a împins în Guvern, când la Loterie a poposit un neica-nimeni de pe la Satu Mare, din echipa de furtişaguri calificate a lui Ioan Oltean. Acest Gheorghe Benea, care în viaţa lui n-a avut vreo legătură cu jocurile de noroc - cu excepţia celor care l-a făcut şef aici - n-a stat prea mult pe gânduri. Nu i-au trebuit decât câteva luni ca să dea peste cap funcţionarea instituţiei, având ca preocupare principală aducerea ca furnizori şi parteneri a unor amici cu care să împartă prada. Atât de bine a lucrat tembelul încât instituţia abia a mai apucat să întâmpine pe propriile-i picioare schimbarea de guvernare şi de conducere. De cum a fost schimbat, individul şi-a luat tălpăşiţa spre meleagurile natale lăsându-şi în urmă neamurile şi cumetrii puşi pe posturi gras plătite şi o grămadă de contracte păguboase care fac ca Loteria să se afle în pragul involvenţei. Este o performanţă uluitoare să duci la faliment o fabrică de bani, precum cea care se joacă cu speranţele cetăţeanului de a ieşi din nevoi printr-un număr norocos. Şi, totuşi, Benea - vegheat de protectorul său mustăcios - a reuşit. Noul director a ieşit la rampă cu o figură disperată şi a înşirat lungul pomelnic de hoţii neruşinate care au constituit managementul predecesorului său.

Evident, nu vă imaginaţi că este un caz singular. Cred că acest mecanism al furtului instituţionalizat a funcţionat în majoritatea întreprinderilor la care statul este proprietar. Vor ieşi la iveală toate aceste elemente ce alcătuiesc tabloul unui pârjol demn de cei mai aprigi migratori în căutare de pradă. Întrebarea este însă ce se va face în continuare? Noii şefi vor plânge niţel şi se vor apuca să cârpească în speranţa vă s-ar mai putea alege şi ei cu ceva? Sau se va declanşa firescul proces de urmărire şi tragere la răspundere a făptaşilor? Până când vom continua să tolerăm această resemnare în faţa unui fenomen care prin persistenţă devine aproape natural?

Cred că o minimă decenţă a noii guvernări ar trebui să-i îndemne pe Ponta şi ai săi să pună mâna pe hoţi şi să-i ducă acolo unde le este locul - chiar dacă vreo doamnă Macovei va ţipa din nou ca din gură de şarpe că e vorba despre răzbunări politice. Iar unii dintre amicii săi de la Bruxelles ne vor reproşa din nou că nu respectăm Constituţia. Care? Constituţia hoţiilor…