Loteria Română a colectat peste 500.000 de lei, pentru fondul destinat ajutorării sinistraţilor, prin contribuţia jucătorilor la cea de-a cincea tragere din seria Tragerilor Loto 6/49 - \"Sprijin pentru sinistraţi\", care a avut loc duminică. La tragerea Loto 6/49 de duminică, Loteria Română a colectat pentru fondul destinat ajutorării sinistraţilor suma de 506.068,32 lei (peste 119.550 de euro, valabil pentru cursul valutar din data de 13 august), se arată într-un comunicat de ieri al Loteriei. Fondul de câştiguri destinat jucătorilor nu este afectat, precizează sursa citată. Astfel, până în prezent, s-a strâns în fondul destinat victimelor inundaţiilor suma de 1.840.915,2 lei (434.926 de euro). Următoarele Trageri Loto 6/49 - \"Sprijin pentru sinistraţi\" vor avea loc în 19 august, 22 august, 26 august şi 29 august. Începând cu tragerea Loto 6/49 din 2 septembrie, preţul variantei simple revine la 4,4 lei. Sumele donate pot creşte substanţial în măsura în care va creşte numărul de jucători şi, implicit, al variantelor jucate. În acest sens, Loteria Română face un apel la solidaritate către toţi românii care vor să îşi ajute semenii afectaţi de ultimele inundaţii, participând la Tragerile Loto 6/49 - \"Sprijin pentru sinistraţi\", organizate în luna august 2010.