Loteria Română, cel mai valoros brand românesc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Loteria Română, cel mai valoros brand românesc

Justiție 02 Noiembrie 2010 / 00:00 452 accesări

Compania Loteria Română a fost desemnată, pentru al patrulea an consecutiv, ca fiind cel mai valoros brand românesc, cu o valoare de 39 milioane de euro, în urma studiului european asupra brandurilor, Eurobrand 2010, organizat de către Institutul European al Brandurilor din Viena. \"Brandul Loteria Romana figurează în acest top al brandurilor de ţară alături de alte branduri de succes cum ar fi Red Bull (Austria), Nokia (pentru Finlanda), Vodafone (pentru Marea Britanie), Fiat (pentru Italia), Nestle (pentru Elveţia) ale căror produse sau servicii se comercializează pe întreg mapamondul, spre deosebire de Loteria Română care îşi desfăşoară activitatea numai pe teritoriul ţării noastre\", se arată într-un comunicat al Loteriei Române. Acelaşi institut a desemnat Loteria Română ca fiind cel mai valoros brand românesc în anul 2007 cu o valoare estimată la 35 milioane de euro, în anul 2008 cu o valoare estimată la 36 milioane de euro, precum şi în anul 2009 cu o valoare de 38 milioane euro. \"Aceasta nouă recunoaştere vine să reconfirme încrederea jucătorilor în Loteria Română, rezultatele financiare obţinute de către instituţia noastră precum şi statutul unui brand cu o vechime de peste 104 ani, dedicat proiectelor sociale de interes public naţional\", potrivit comunicatului.

Loteria Română a fost înfiinţată în anul 1906.

Taguri articol


12