Formaţia Holograf revine în atenţia publicului de Dragobete, pe 24 februarie, de la ora 19.30, pe scena Sălii Polivalente din Capitală, cu un concert extraordinar. Trupa va lansa, cu acest prilej, albumul „Love Affaire”, care cuprinde 11 piese. Numele dat albumului în limba engleză a fost decis după numeroase discuţii în contradictoriu, spun membrii trupei pe site-ul lor de Facebook. Pe album va putea fi regăsită şi piesa „Nu mai e timp”, interpretată în duet cu soprana Angela Gheorghiu.
„Albumul aduce un mesaj pornit din „afacerea” de o viaţă a Holograf-ului: dragostea”, o spun chiar membrii formaţiei într-un comunicat. Discografia Holograf cuprinde 16 albume printre care: „Holograf 1\" (1983), „Bani vorbesc” (1992), „Undeva departe” (1999), „Holografica” (2000) sau „Primăvara începe cu tine” (2009). După 1990, Holograf şi-a schimbat stilul muzical, trecând la rock modern.
În prezent, trupa este compusă din Dan Bittman - voce, Edi Petroşel - tobe, Tino Furtună - clape, Romeo Dediu - chitară şi Iulian Vrabete - bass. Biletele la concert, cu preţuri cuprinse între 75 şi 200 lei, pot fi achiziţionate de la Sala Palatului, din reţelele magazinelor de specialitate şi bineînţeles, de pe internet.