Lovit cu sapa de hoţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lovit cu sapa de hoţi

Eveniment 09 Mai 2007 / 00:00 770 accesări

Un constăţean de 28 de ani este cercetat de lucrătorii Secţiei 2 Poliţie, după ce în noaptea de duminică spre luni, l-a lovit pe un bărbat cu o sapă în spate. Potrivit anchetatorilor, Nicolae Schipor, de 31 de ani, din Amzacea păzea sistemul de irigaţii de pe o parcelă de pămînt aflată în apropierea supermarket-ului „Metro 1”. La un moment dat, bărbatul a observat că dintr-o căruţă coboară doi indivizi care se apropie de ţevile de irigaţii. Bănuind că cei doi „oaspeţi” neaşteptaţi nu vor să plece cu mîna goală, Schipor şi-a chemat colegul de tură pentru a ieşi în întîmpinarea intruşilor suspecţi. „Cînd ne-am apropiat de ei, au sărit la bătaie. Unul dintre indivizi a încercat să mă lovească, dar am apucat să mă feresc. Atunci, a venit al doilea din spate şi m-a izbit cu sapa în spate. M-am prăbuşit la pămînt, ei au profitat şi au luat-o la fugă”, povesteşte Nicolae Schipor, care, în urma loviturii primite, s-a ales cu un umăr dislocat. Tatar Sinan, agresorul, îşi susţine cu vehemenţă nevinovăţia: „Nu am făcut eu treaba asta! N-am avut niciodată de-a face cu el. Nimic din ce spune el nu este adevărat” susţine tînărul care este convins că paznicul l-a reclamat pentru că vrea să obţină bani de la el: „Mi-a zis că, dacă îi dau 10 milioane de lei, ne împăcăm”, spune Sinan. Potrivit insp. Crina Chirea, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, oamenii legii îl cunosc pe Tatar Sinan ca pe un cal breaz: „De fiecare dată cînd are de-a face cu poliţiştii le dă acestora datele fratelui său care suferă de un handicap”, a declarat aceasta. Tatar Sinan este cercetat în stare de libertate pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe.

Taguri articol


12