Un bărbat de 54 de ani a ajuns pe patul de spital, duminică seară, după ce a fost implicat într-un accident rutier petrecut în jurul orei 18.00, pe strada Soveja, din municipiul Constanța. Potrivit anchetatorilor, un tânăr de 20 de ani, din comuna Limanu, se deplasa dinspre bulevardul Tomis către bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, pe banda numărul 3, la volanul unui autoturism. Ajuns în dreptul Pieței Tomis III, spun oamenii legii, șoferul a acroșat un bărbat care traversa șoseaua pe trecerea de pietoni. Martorii au sunat la 112, iar la locul accidentului au ajuns polițiștii de la Rutieră și medicii SMURD. Victima, de 54 de ani, din Argeș, a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.