23 Noiembrie 2024, 22:34
O femeie de 57 de ani a ajuns ieri pe patul de spital, după ce a fost rănită într-un accident rutier produs în municipiul Constanţa. Oamenii legii spun că Iancu H., de 45 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism marca Mercedes pe strada Baba Novac, dinspre bulevardul Aurel Vlaicu spre strada Soveja. La un moment dat, spun anchetatorii, acesta a acroşat-o pe Tudora J., de 57 de ani, care traversa strada pe marcajul pietonal. În urma impactului, femeia a fost rănită şi transportată cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Poliţiştii l-au testat pe şofer cu aparatul Drager şi au constatat că acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. (R.M.)