Lovită pe trecere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lovită pe trecere

Eveniment 10 Iulie 2012 / 00:00 676 accesări

O femeie de 45 de ani a fost transportată la spital, ieri dimineaţă, după ce a fost rănită într-un accident rutier produs în municipiul Constanţa, în jurul orelor 06.30. Potrivit anchetatorilor, Marius Gabriel D., de 37 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism marca Volkswagen pe bulevardul Aurel Vlaicu, dinspre strada Caraiman către Şoseaua Mangaliei. La un moment dat, conducătorul auto a acroşat cu partea din faţă a maşinii o femeie de 45 de ani care s-a angajat în traversarea şoselei pe trecerea de pietoni. În urma impactului, aceasta a fost rănită şi transportată la spital. Poliţiştii de la Rutieră l-au testat pe şofer cu aparatul Drager şi au constatat că bărbatul nu consumase băuturi alcoolice. El este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă.



12