O femeie de 64 de ani a fost rănită, marţi seară, în urma unui accident rutier petrecut în jurul orelor 19.00, în cartierul Km 5, din municipiul Constanţa. Potrivit anchetatorilor, Manuel N., de 36 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism marca Rover, cu numere de înmatriculare de Bulgaria, pe strada Pandurului. Ajuns la intersecţia cu strada Meşterul Manole, spun anchetatorii, acesta a acroşat-o pe Sanda A., de 64 de ani, care a încercat să traverseze şoseaua pe trecerea de pietoni. În urma impactului, femeia a fost rănită şi transportată de un echipaj SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa. Oamenii legii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul Drager şi au constatat că acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier. (R.M.)