Lovite pe trecere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lovite pe trecere

Eveniment 21 Septembrie 2009 / 00:00 4619 accesări

Două fete au ajuns aseară la spital, după ce au fost spulberate de o maşină, în timp ce traversau bulevardul I.C. Brătianu, pe trecerea de pietoni. Oamenii legii spun că Iulian Moise, de 35 de ani, din Constanţa, aflat la volanul unui autoturism marca Skoda, înmatriculat CT 20 WID, circula pe bd-ul I.C. Brătianu. În apropierea sediului Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis”, bărbatul nu a redus la timp viteza şi a lovit trei adolescente care traversau şoseaua pe marcajul pietonal. În urma impactului, una dintre victime a fost proiectată pe contrasens, acolo unde a fost acroşată de o altă maşină. Două dintre victime au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde au rămas internate cu multiple traumatisme. La testarea şoferului cu aparatul Drager, oamenii legii au constatat că acesta nu consumase băuturi alcoolice.

Sosite la locul accidentului, rudele fetelor lovite de maşină au tăbărît pe şoferul vinovat şi au început să-l lovească. Norocul acestuia a fost că mai mulţi jandarmi aflaţi în zonă au intervenit şi l-au scos din mîinile oamenilor furioşi. Lucrătorii SPR Constanţa spun că Moise va fi cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.



12