Loviţi de caniculă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PDL

Loviţi de caniculă

Politică 23 Iulie 2011 / 00:00 551 accesări

ACUZE. Ploaia de miercuri noapte a reuşit să spele asfaltul Constanţei şi plajele litoralului românesc încinse la propriu de temperaturile caniculare din ultimele zile. Din nefericire, ploaia nu a reuşit să scadă şi temperatura pedeliştilor constănţeni, mult prea încinşi, probabil tot din cauza fricţiunilor politice. Cu bateriile supraîncărcate, primarii pedelişti s-au întâlnit, vineri, cu membrii conducerii PDL Constanţa, pentru a discuta o serie de probleme ce nu mai suportau amânare. Este bineînţeles vorba despre proiectele depuse de primarii PDL, care nici până în prezent nu au primit răspunsurile dorite de la nivel guvernamental. Surse din PDL au declarat că şedinţa a fost una destul de aprinsă în care primarii le-au reproşat din nou parlamentarilor PDL lipsa de implicare pentru susţinerea proiectelor. „Noi primarii suntem supăraţi pe parlamentarii PDL că nu au făcut front comun pentru a ne sprijini proiectele. Nu şi-au urmărit decât propriul interes. Degeaba ne zbatem noi aici să facem proiecte dacă lor acolo nu le pasă. Din păcate, în 2012 tot la noi, primarii, vor veni să îi sprijinim pentru voturi”, a declarat unul din primarii prezenţi la şedinţă, conform surselor portocalii.

REPROŞURI. De aici încolo acuzaţiile au început să curgă. Unii dintre primari au acuzat actuala conducere că a înlăturat din partid oameni care au muncit şi că a luat decizii importante pentru susţinerea intereselor anumitor persoane. „Am dat la o parte oameni pe care ar fi trebuit să îi promovăm, chiar dacă au fost în tabăra pierzătorilor. Acum facem evaluări şi dăm cu piciorul altor oameni care au susţinut partidul. Dar aşa suntem noi, un partid de curve , care ne dăm după cum bate vântul”, a spus un alt primar, conform aceloraşi. Tensiunea din PDL este cu atât mai mare cu cât se apropie alegerile locale, pentru care „PDL Constanţa nu este pregătit”, afirmă sursele PDL. De fapt, în PDL Constanţa au existat tot timpul tensiuni, indiferent că au avut o conducere numită de la centru sau aleasă statutar. Un lucru este cert, PDL Constanţa este în dizgraţiile conducerii centrale tocmai din cauza dualităţii membrilor săi, care acum încearcă să se gudure cât mai mult pe lângă noul BPN, poate aşa va obţine mult dorita independenţă.

Taguri articol


12