Doi tineri au scăpat doar cu câteva leziuni uşoare după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tir. Reprezentanţii Poliţiei Rutiere spun că accidentul a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2.00, şi că vinovat ar fi unul dintre cei doi şoferi, care s-a urcat băut la volan. Din cercetările efectuate, oamenii legii au stabilit că un tânăr de 21, din Valu lui Traian, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, a condus un Opel, pe banda nr. 1, din Valul lui Traian spre Murfatlar. La un moment dat, şoferul a vrut să întoarcă maşina şi a tăiat linia continuă, fiind lovit de un tir care se deplasa în acelaşi sens cu Opelul, pe banda nr. 2. Martorii spun că şoferul autotrenului, un bărbat de 47 de ani, din Călăraşi, a făcut tot posibilul să evite impactul. În urma accidentului, atât şoferul Opelului, cât şi pasagerul de pe locul din dreapta sa, un tânăr de 21 de ani, tot din Valu lui Traian, au suferit leziuni uşoare şi au fost transportaţi la spital. Oamenii legii au început urmărirea penală faţă de şoferului Opelului, sub acuzaţiile de conducere sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.