Curtea de Arbitraj Internaţional a Băncii Mondiale a pus capăt diferendului dintre Venezuela și compania Exxon Mobil. Procesul a fost tranșat în favoarea companiei, însă Venezuela trebuie să plătească ”doar” 1,6 miliarde către Exxon Mobil, pentru exproprierea unor active ale companiei americane în 2007. Suma este de zece ori mai mică decât cea solicitată de Exxon. Decizia curţii de arbitraj vine într-un moment foarte greu pentru economia ţării latino-americane, care se confruntă cu dificultăţi la plata datoriilor străine. ”Pe de o parte, Venezuela a ieşit cu bine din acest caz. Totuşi, decizia va avea un impact negativ, pentru că ţara are mari probleme cu fluxul de capital”, a declarat Asdrubal Oliveros, şeful companiei de consultanţă Ecoanalitica. De altfel, Guvernul de la Caracas a salutat decizia Curţii, considerându-o ”rezonabilă”.
Exxon Mobile este una dintre cele 20 de companii care au înaintat plângeri către Curtea de Arbitraj Internațional a Băncii Mondiale împotriva Venezuelei, cu scopul obţinerii unor compensaţii pentru activele expropriate în timpul naţionalizărilor din anul 2007. Exxon va primi compensaţii pentru întreruperea operaţiunilor în cadrul a două proiecte, Cerro Negro şi La Ceiba. Compania americană estimează că a cheltuit 3,1 miliarde de dolari pentru construcţia şi operarea facilităţilor între 1997 şi 2007.