Lovitură pentru elevii navetiști! NU vor beneficia de reduceri la transport!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CJC a decis

Lovitură pentru elevii navetiști! NU vor beneficia de reduceri la transport!

Administrație 07 Februarie 2019 / 17:07 2777 accesări

Elevii navetiști s-au ales cu buza umflată în ceea ce privește decontarea transportului până la școală. Proiectul ce prevedea acest lucru a fost respins la mustață în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Constanța (CJC) de joi, 7 februarie. La întrunirea ce a fost convocată special cu această ocazie au fost prezenți 30 de aleși județeni, ceea ce înseamnă că, pentru adoptarea hotărârii era nevoie de 16 voturi „pentru”. Însă, proiectul de hotărâre privind acordarea facilităţilor la transport pentru elevi şi studenţi, inițiat de grupul consilierilor județeni PNL, a primit doar 15 voturi „pentru” și 15 abțineri.

DEZBATERI APRINSE CU IZ ELECTORAL

Înainte ca proiectul să fie supus la vot, ședința a fost marcată de o mulțime de dispute între consilierii PSD și PNL, care nu au putut să facă pace nici măcar când a venit vorba de elevii constănțeni. Primul care a luat cuvântul a fost consilierul județean liberal Marian Iordache. El a spus că acest proiect este oportun și necesar. La rândul său, consilierul PMP Florin Goidea a recunoscut că proiectul reprezintă mai mult o hotărâre de principiu, în condițiile în care sunt multe proceduri de respectat. Totodată, el a declarat că, în cazul adoptării proiectului, ar trebui pus în aplicare cel mai târziu la 1 septembrie. La rândul său, secretarul județului, Mariana Belu, a precizat că aplicarea unui asemenea proiect ar fi imposibilă, în condițiile în care legea prevede, totodată, și înființarea unui serviciu public de transport județean. „La acest moment, proiectul nu ar putea fi pus în aplicare. Punerea în aplicare este absolut imposibilă, atâta timp cât Legea 92, modificată în decembrie, spune foarte clar că trebuie să aprobăm înființarea serviciului public de transport județean”, a spus secretarul județului, Mariana Belu. De aceeași părere a fost și consilierul județean PSD Gheorghe Donțu care a făcut aluzii cu privire la un interes electoral din partea PNL în susținerea acestui proiect. „E limpede că suntem în plin exercițiu electoral. Modul de prezentare a proiectului, care suferă modificări de la minut la minut, reprezintă faptul că a fost făcut pe picior și în interes electoral. Nu pot fi de acord cu faptul că el este, așa cum spun comisiile, ilegal, inoportun și nesustenabil și insistăm și tot încercați să găsiți argumente care nu se susțin, că el trebuie pus acum”, a spus Donțu. Aluziile consilierului PSD au fost taxate grav de colegii săi din Opoziție, care s-au apărat spunând că ei doar susțin un drept al elevilor. „De ce suntem noi acuzați de manipulare, când vrem să le acordăm ce li se cuvine acestor elevi! Nu vedeți că duceți discuția în CJ de la politică la manipulare?”, a spus liberalul George Niculescu.

AMENINȚĂRI DURE

Scandalul a culminat cu o intervenție a președintelui Asociației Elevilor din Constanța, Mihai Tănase, care i-a amenințat pe consilierii care votează împotrivă cu plângeri penale. „Ceea ce ar ajuta elevii ar fi să vă asumați responsabilitatea, să votați pozitiv acest proiect, iar ulterior acesta să fie aplicat. Eu vreau să fac un anunț, că toți consilierii județeni care vor vota împotriva acestui proiect și, implicit, împotriva drepturilor elevilor, se vor alege cu plângere penală pe numele lor”, a spus Mihai Tănase. După câteva minute de pauză, proiectul de hotărâre a fost supus la vot nominal. Pentru că au fost înregistrate 15 voturi „pentru” și 15 abțineri, proiectul a fost respins.

CONDUCEREA CJC: „PNL ACȚIONEAZĂ IMPRUDENT”

Între timp, Conducerea Consiliului Județean Constanța a transmis un comunicat de presă prin care susține că PNL, prin susținerea proiectului ce vizează introducerea subvenției de transport pentru elevi în formula propusă de AEC, acționeaza imprudent. Potrivit conducerii Consiliului Județean Constanța, asocierea dintre formațiunea politică și organizația non-guvernamentală este evidentă, fapt ce demonstrează că mișcările de protest organizate în fața instituției publice în urmă cu o săptămână, nu au fost spontane și au avut caracter politic. Consiliul Județean Constanța face precizarea că în prezent există un proces în instanță privind introducerea acestei facilități, motivând că, astfel, o asemenea decizie nu poate fi adoptată, în termeni legali. „Este inimaginabil ca o formațiune politică cu o reprezentare atât de numeroasă în cadrul Consiliului Județean Constanța se implică în astfel de inițiative imprudente. Consilierii județeni ai acestui partid nu numai că nu cunosc activitatea instituției pe care o reprezintă, dar nici nu cunosc legislația țării. NU vom încălca legea, chiar dacă la nivelul opiniei publice am putea să pierdem din simpatie. Partidul Național Liberal ar putea să găsească o strategie mult mai coerentă și chiar realizabilă, dacă scopul lor este strict electoral. Partidul Național Liberal trebuie să înțeleagă că noi conștientizăm perfect faptul că această subvenție în masura în care va întruni toate elementele legale, se va adresa tuturor copiilor din județ, indiferent de simpatiile politice ale părinților”, declară conducerea Consiliului Județean Constanța. „Conducerea Consiliului Județean Constanța a demonstrat transparență și a organizat mai multe sesiuni de lucru privind soluționarea acestei situații. La întâlniri au participat atât reprezentanți ai Consiliului Județean Constanța, Inspectoratului Școlar Județean precum și cei ai Asociației Elevilor din Constanta. Ca urmare a acestor întâlniri, s-a decis ca Asociația Elevilor din Constanța să prezinte o situație clară privind numărul de elevi care ar beneficia de o posibilă subvenție. În plus, există obligativitatea de a respecta termenele prevăzute în Legea 328/2018, pentru începerea procedurii de atribuire a contractului de delegare de gestiune operatorilor de transport”, se arată în comunicatul CJC.



12